Sănătate
Nigerienii vaccinaţi forţat, gratuit şi în cel mai bun caz degeaba
În Nigeria părinţii ce refuză să vaccineze copiii împotriva poliomielitei riscă să facă puşcărie, a declarat Tajuddeen Gambo, ministrul sănătăţi provinciei Kano.
Această iniţiativă a autorităţilor nigeriene a survenit odată cu declanşarea săptămâna trecută a campaniei de vaccinare ce ar trebui să cuprindă şase milioane de copii nigerieni.
Provincia Kano este situată în regiunea de nord a Nigeriei având o populaţie mult mai săracă decât în restul ţării. Potrivit declaraţiilor lui Tajuddeen Gambo, cazurile de refuz a vaccinelor nu sunt prea numeroase, iar cei care refuză vaccinarea ar sabota toată campania de luptă contra poliomielitei.
Eu personal nu ştiu ce conţin vaccinele date şi de ce atâta stăruinţă din partea autorităţilor, cert este ca prea mult zel din partea lor.
În primul rând, persoanele care refuză să-şi vaccineze copiii prezintă pericol doar pentru ei înșişi şi pentru alţii, care la fel au refuzat să se vaccineze în cazul unei epidemii şi nicidecum nu pot sabota reuşita campaniei în întregime.
Dacă e să ne conducem după principiile democratice, evocate atât de des de apărătorii drepturilor omului, fiecare în parte hotărăşte ce tratament, cum şi când să urmeze, iar părinţii hotărăsc în locul copiilor pe care i-au născut şi îi educă până la vârsta majoratului. În mod surprinzător, în astfel de cazuri așa-numiții “apărători ai drepturilor omului” iau apă în gură, favorizând tratamentul inuman față de popoarele non-occidentale.
Astfel de campanii de vaccinare forţată a populaţiei ţărilor lumii a treia, susţinute de UNICEF, amintesc de măsurile dictatoriale din URSS.
Ţin să amintesc că anterior trei miliarde de euro au fost alocate către GAVI -“Global Alliance for Vaccines and Immunization” pentru vaccinarea copiilor în ţările în curs de dezvoltare, dintre care Bill Gates a donat şi el un miliard de euro din fondurile personale.
Anterior în cadrul unei conferinţe organizate pe 1 martie, Bill Gates a declarat ca “dacă acţionăm pentru crearea de noi vaccinuri în domeniul sănătăţii şi al avorturilor, vom putea limita creşterea populaţiei cu 10-15 la sută”, lăsând să se înţeleagă că vaccinurile despre care vorbeşte au ca efect sterilizarea populaţiei.
În februarie acest an şi şeful Serviciului Sanitar al Federaţiei Ruse Ghenadie Onişcenco a declarat că în viitorul apropiat dreptul părinţilor de a refuza să vaccineze copiii poate fi limitat.


Scrie un comentariu