Minorităţi
Sondaj: 98 la sută din moldoveni nu acceptă homosexualii
Absoluta majoritate a populaţiei Republicii Moldova au o atitudine negativă faţă de fenomenul homosexualităţii. Conform unui studiu efectuat de Fundaţia Soros-Moldova, peste 80 la sută din respondenţii unui sondaj consideră homosexualitatea un lucru rău, 9 la sută se declară neutri, 9 la sută nu au ştiut să răspundă şi doar 1 la sută au declarat că acest fenomen este unul bun.
Ponderea persoanelor care consideră relaţiile homosexuale ca ceva negativ este mai mare în mediul rural – 84 la sută, în timp ce 76 la sută din respondenţi din mediul urban consideră homosexualitatea un fenomen negativ.
Cei mai toleranţi faţă de homosexuali sunt tinerii cuprinşi între vârsta de 18-34 de ani (75 la sută) şi persoanele cu vârsta mai mare de 65 de ani (74 la sută), în timp ce persoanele cuprinse între vârsta de 35-49 de ani şi 50-64 de ani sunt mai puţin tolerante faţă de homosexuali (câte 86 la sută).
68 la sută din elevi şi studenţi consideră homosexualitatea ca ceva rău, iar 16 la sută „nici bune, nici rele”. În acelaşi timp 82 la sută din persoanele credincioase nu acceptă homosexualitatea, în timp ce pentru 67 la sută din persoanele necredincioase homosexualitatea este ceva rău.
Cei mai toleranţi faţă de homosexuali, sub aspect etnic, sunt ruşii (21 la sută), urmând românii (19 la sută) şi găgăuzii (4 la sută).
76 la sută din respondenţi consideră că homosexualilor ar trebui să i se interzică să organizeze acţiuni publice, iar 70 la sută consideră că homosexualilor i-ar trebui interzisă apariţia la emisiunile TV.
Peste 60 la sută din respondenţi consideră că homosexualii au suficiente drepturi şi că relaţiile homosexuale ar trebui să fie pedepsite. 46 la sută consideră că homosexualii ar trebui să fie privaţi de drepturi, 24 la sută – pedepsiţi cu amendă, 23 la sută – cu închisoarea.


Scrie un comentariu