Minorităţi, Social
Guvernul Filat a aprobat proiectul de lege privind prevenirea şi combaterea discriminării
Cabinetul de miniştri, condus de premierul Vlad Filat, a aprobat la data de 17 februarie, controversatul proiect de lege privind prevenirea si combaterea discriminarii, care oferă homosexualilor un spectru larg de drepturi cum ar fi demonstraţiile publice, acces în şcoli, participarea la elaborarea programului de învăţămînt în vederea cultivării toleranţei faţă de minorităţile sexuale, etc. Proiectul de lege nediscriminare urmează să fie prezentat ulterior spre adoptare finală la Parlament.
Amintesc că Asociaţia “Pentru Familie”, în colaborarea cu Biserica Ortodoxă din Moldova a colectat în anul 2009 peste 100 de mii de semnături de la populaţie, care s-a expus împotriva acestui proiect de lege.
În acest sens, fac apel către Preşedintele Parlamentului şi către toţi deputaţii să respingă proiectul de lege privind prevenirea si combaterea discriminarii, atunci cînd va ajunge pe ordinea de zi a Parlamentului. De-asemenea, mă adresez bisericilor din ţară, ONG-urilor şi întregii societăţi civile să ia atitudine promptă şi să expedieze scrisori către Parlament prin care să le ceară parlamentarilor respingerea acestui document extrem de periculos pentru ţara noastră.
Aici puteţi vedea şedinţa video a guvernului din 17 februarie şi în intervalul minutelor 41-43 “raportul” lui Gheorghe Susarenco (viceministrul Justiţiei) cu privire la “necesitatea” adoptării Legii pederastice.
sursa: blogul lui Vitalie Marian


Fratilor din Moldova, nu va lasati dusi de politicieni spre Sodoma si Gomora. Luptati cat puteti impotriva satanistilor, dar fara arme materiale ci cu cele spirituale, cu rugaciunea si duceti un razboi-intru-cuvant.
Doamne ajuta!
(scrie unul din america/babilon)
“În acest sens, fac apel către Preşedintele Parlamentului şi către toţi deputaţii să respingă proiectul de lege privind prevenirea si combaterea discriminarii”
NO COMMENT! si voi credeti ca o sa intretati in UE cu asa idei??
[...] De parcă toate astea nu ar fi deajuns, actualul guvern în frunte cu Filat doreşte cu tot dinadinsul să ne bage pe gât (sau în altă parte) controversata lege a prevenirii şi combaterii discriminării. Despre care puteţi afla mai multe AICI. [...]
[...] De parcă toate astea nu ar fi deajuns, actualul guvern în frunte cu Filat doreşte cu tot dinadinsul să ne bage pe gât (sau în altă parte) controversata lege a prevenirii şi combaterii discriminării. Despre care puteţi afla mai multe AICI. [...]