Biserica reacţionează la scandalul legat de “cântecele legionare” de la mănăstirea Petru Vodă | AntiMedia - Alternativă informațională

Corectitudine politică, Religie

Biserica reacţionează la scandalul legat de “cântecele legionare” de la mănăstirea Petru Vodă

Mitropolia Moldovei şi Bucovine a reacţionat diplomatic la scandalul declanşat de mass-media din România în jurul imaginilor video în care un cor de maici de la mănăstirea Diaconeşti intonează „Imnul Tinereţii Legionare” părintelui Iustin Pârvu.

Într-un comunicat publicat pe site-ul oficial, mitropolia îndeamnă clerul şi călugării „să vegheze la împlinirea misiunii încredinţate lor de Dumnezeu şi să se abţină de la orice atitudine care poate provoca dezbinare sau dezbateri străine de duhul Evangheliei”.

În acelaşi timp, arhiepiscopia Iaşilor îndeamnă călugării să rămână departe de orice propagandă a unor idei sau opţiuni politice de orice gen. „Nu se cuvine, aşadar, să se recurgă la mesaje sau simboluri menite a promova ideologii politice – indiferent de natura acestora -, în cadrul unităţilor bisericeşti (parohii sau mănăstiri)”, consideră Mitropolia Moldovei.

„Pornind de la faptul că iubirea jertfelnică este valoarea supremă pentru orice creştin autentic, Arhiepiscopia Iaşilor, ca parte a Bisericii lui Hristos din România, e consecventă în a dezaproba orice atitudine de vrăjmăşie îndreptată împotriva celor care sunt de altă etnie ori au alte convingeri religioase”, se mai spune în comunicat.

Anterior, Patriarhia Română a respins informaţiile difuzate în presă potrivit cărora ar fi primit o notă de protest în legătură cu imaginile de la mănăstirea Petru Vodă, precizând că mănăstirea Petru Vodă (judeţul Neamţ) se află în jurisdicţia canonică a Arhiepiscopiei Iaşilor. Prin urmare, Arhiepiscopia Iaşilor este singura autoritate bisericească abilitată să cerceteze şi să ia măsurile care se impun în caz de indisciplină canonică şi administrativă în unităţile bisericeşti din subordinea sa.

Reamintim că unele instituţii media, precum şi  unele organizaţii ale comunităţii evreieşti din România au emis o notă de protest în legătură cu apariţia pe internet a unor imagini care prezintă un cor de maici care intonează Imnul Tinereţii Legionare de ziua de naştere a stareţului mănăstirii Petru Vodă, părintele Iustin Pârvu.

Comentarii

Scrie un comentariu

Spam protection by WP Captcha-Free