Internaţional
Turcia: Conservatorii şi kemaliştii se unesc în jurul naţionalismului
Deşi cele două facţiuni ideologice ale Turciei, conservatorii religioşi şi kemaliştii, s-au ciocnit adesea în interpretarea diferită a laicismului, de-a lungul timpului aceştia au dezvoltat opinii convergente cu privire la naţionalismul turc.
Formaţiunea conservatoare AKP s-a moderat în cadrul unei strategii mai ample de a atrage o bază electorală mai mare pentru câştiga controlul asupra tuturor aspectelor guvernării. “În trecut, prim-ministrul Erdogan declara că el este imamul Istanbulului, că este împotriva laicismului şi că nu poţi fi laic şi musulman în acelaşi timp”, spune Sena Karasipahi, autoarea cărţii Musulmanii în Turcia Modernă. “Acum, ei [AKP] s-au moderat pentru a rămâne la putere”.
Punctul de cotitură real pentru mişcarea conservatoare religioasă a fost “lovitura blândă de stat” a armatei din 1997, care a izgonit de la putere Partidul Islamist al Prosperităţii (Refah), urmată de închiderea partidului în 1998 de către curtea constituţională aliată kemaliştilor pentru încălcarea principiilor laicismului.
După închiderea Partidului Prosperităţii, AKP, care a apărut din aripa moderată a mişcării islamiste din Turcia, s-a transformat într-o structură de partid de masă, cu o acoperire largă asupra diferitelor sectoare ale electoratului turc.
“Conservatorii religioşi sunt cei care au evoluat şi au arătat în cea mai mare măsură tendinţa de a-şi regândi valorile”, argumentează Halil Karaveli, titular-şef la Institutul Asia Centrală-Caucaz şi Programul de Studii Drumul Mătăsii.
Punctul nevralgic din politica turcă este interpretarea laicismului de stat de către partide. Laicismul turc a fost întotdeauna unic, deoarece Mustafa Kemal Ataturk a instituit o serie de reforme pentru a aduce religia şi practicare acesteia sub vestigiile unui stat centralizat – ceea ce a mers dincolo de conceptul şi practica laicismului (adică separarea bisericii de stat) instituite în Occident.
“Ei [AKP] au îmbrăţişat laicismul în sensul de bază că statul ar trebui să fie neutru şi să nu îşi impună valorile asupra celorlalte minorităţi”, potrivit lui Karaveli. “Laicii au devenit rigizi şi mai fanatici în viziunile lor”, inclusiv în aplicarea dogmatică a laicismului controlat de stat.
Cu toate acestea, un domeniu în care cele două facţiuni au găsit un numitor comun este naţionalismul turc, care a fost catapultat în prim-planul scenei politice interne a Turciei odată cu sporirea violenţei în sud-estul populat preponderent de kurzi.
“Din punctul de vedere al naţionalismului turc, ambele sunt foarte naţionaliste. În privinţa minorităţilor kurde, ambele au rezerve, acestea nu sunt la fel de flexibile sau tolerante ca celelalte comunităţi moderate din punct de vedere social sau liberale”, declară Karasipahi.
“Prim-ministrul turc Erdogan a fost întotdeauna un naţionalist turc”, explică Gareth Jenkins, titular-şef non-rezident în cadrul Programului de Studii Drumul Mătăsii al Centrului Comun şi al Iniţiativei Turcia. “De la eşecul deschiderii kurde din 2009, l-am văzut pe Erdogan ieşind în faţă şi manifestându-se cu mai multă stridenţă ca naţionalist turc, ceea ce a coincis cu sporirea influenţei sale în AKP”.
“Odată cu sporirea tensiunilor turco-kurde şi cu evoluţia unei potenţiale situaţiii de război civil, vom vedea cum conservatorii religioşi şi laicii se vor apropia mai mult în opoziţie faţă de kurzi”, declară Karaveli.
Deşi conservatorii religioşi au arătat o mai mare tendinţă de a adopta o viziune mai nuanţată a naţionalismului şi a chestiunii kurde, în conjunctura actuală, naţionalismul turc oferă o rară convergenţă de valori între kemalişti şi AKP.
sursa: SETimes
Scrie un comentariu