SUA: condamnat pe viață pentru că a filmat niște polițiști | AntiMedia - Alternativă informațională

Internaţional

SUA: condamnat pe viață pentru că a filmat niște polițiști

Atunci când polițiștii din statul american Illinois au început să inspecteze mașina lui Michael Allison, parcată pe proprietatea mamei acestuia, el a conectat camera video în timp ce mergea să vadă care este motivul gălăgiei. Ofițerul de poliție nu s-a arătat foarte entuziasmat de acest fapt, iar acum, Allison este condamnat la 75 de ani de închisoare pentru înregistrarea video a unei lovituri.

Autoritățile i-au pus lui Allison, în vârstă de 42 de ani, cinci capete de acuzare privind „spionaj”, fiecare constituind câte 15 ani de închisoare. Acesta urmează să-și petreacă restul vieții după gratii din cauza faptului că statul aplică o lege arhaică tehnologiei moderne, prin care se interzice cetățenilor să spioneze polițiștii.

La câteva zile de la acuzarea lui Allison, Curtea de Apel a Statelor Unite a declarant că înregistrarea video a reprezentanților poliției este garantată de primul Amendament al Constituției. Polițiștii din Illinois, totuși, nu sunt de acord.

”Doar pentru faptul că aceștia (polițiștii – n.t.) pot convoca un juriu pentru a condamna pe cineva, nu înseamnă că statutul a fost aplicabil”, a declarat prezentatorul radio Alex Jones pentru RT. El a menționat că a cataloga drept ilegale acțiunile lui Allison este o ”farsă gigantică”, iar acele autorități care prezintă cazul ca fiind o interceptare a convorbirilor telefonice au o poziție absolut greșită. Jones a mai spus că aflarea în public elimină toate percepțiile privind intimitatea, și tocmai în virtutea acestei chestiuni, polițiștii pot avea camera video în propriile mașini de serviciu.
Jones a adăugat pentru RT faptul că “cel mai înfricoșător lucru pe care l-am văzut în mult timp este faptul că poliția încearcă în mod conștient să priveze de libertate o persoană pentru o simplă înregistrare video”.

Allison a refuzat până acum o înțelegere și caută consiliere din partea Uniunii Americane privind Libertățile Civile. „dacă nu luptăm pentru libertățile noastre la noi acasă, vom ajunge să le pierdem”, a declarant Allison pentru portalul Gather.com.

Condamnat pentru încălcările sale, Allison va îndeplini aceeași pedeapsă ca asasinii sau violatorii.

Comentarii

Scrie un comentariu

Spam protection by WP Captcha-Free