Internaţional
Preşedintele Franţei va stabili norme specifice, privind Islamul din Franţa
Nicolas Sarkozy vrea să stabilească norme specifice referitoare la Islam, în Franţa, după o convenţie a UMP care va avea loc pe 5 aprilie 2011, despre secularism şi locul religiilor, a declarat Le Figaro astăzi, joi, 17 februarie 2011.
Ziarul a mai declarat că Preşedintele i-a primit miercuri, pe deputaţii UMP la Elysee şi a denunţat “decalajul dintre mass-media şi preocupările poporului francez” pe problemele Islamului şi secularismului.
“Rasiştii de ieri au devenit populari astăzi. Formaţiunea noastră politică, apoi Parlamentul European, trebuie să abordeze aceste probleme”, a spus acesta deputaţilor UMP.
“Care sunt limitele pe care să le impunem Islamului?” s-a întrebat el, în faţa oaspeţilor săi.
“Nu se pune problema să avem o societate franceză influenţată de Islam, în Franţa. Suntem o societate seculară.”, a spus preşedintele.
“Într-o ţară laică, nu trebuie să se audă chemările la rugăciune. Va trebui să ajungem la un corpus ideologic despre rolul religiilor în 2011″, a spus preşedintele în funcţie, conform Le Figaro.
Nicolas Sarkozy a confirmat luni, că se va ţine o convenţie pe această temă, după ce repetase la televiziune joia trecută că vrea “un Islam francez”, şi nu un “Islam în Franţa”.
sursa: Lăcaşuri Ortodoxe


Scrie un comentariu