Preoţii Mitropoliei Moldovei ameninţă cu proteste de amploare | AntiMedia - Alternativă informațională

Antisistem, Religie

Preoţii Mitropoliei Moldovei ameninţă cu proteste de amploare

Preoţii Mitropoliei Moldovei ameninţă cu proteste de amploare în cazul în care autorităţile vor adopta Legea Anti-discriminare. Întruniţi, astăzi, într-o şedinţă la o biserică din Durleşti, parohii au discutat despre acţiunile lor de viitor şi au semnat o petiţie pe care au transmis-o Ministerului Justiţiei.

Cei 70 de preoţi, care slujesc în cadrul Protopopiatului Municipiului Chişinău, spun că s-au întrunit la solicitarea enoriaşilor, dar şi pentru a susţine declaraţia mitropolitului Moldovei care a criticat recent intenţia deputaţilor de a adopta Legea Antidiscriminare.

Preoţii ameninţă cu proteste de amploare în toată ţara, în cazul în care nu vor fi auziţi de autorităţi.

Comentând declaraţiile clerului, preşedintele Parlamentului a dat de înţeles că preoţii şi-ar face griji înainte de vreme, întrucât proiectul legii antidiscriminare nu a fost definitivat.

Legea antidiscriminare a fost retrasă din Parlament primăvara trecută, după ce a fost criticată de societatea civilă şi cler, mai ales pentru că ar statua drepturile minorităţilor sexuale. Proiectul legii se află şi acum la ministerul Justiţiei, pentru modificări. Republica Moldova s-a angajat să adopte legea antidiscriminare, faţă de UE, ca una din precondiţii pentru obţinerea liberalizării regimului de vize.

sursa: Prime.md

Comentarii

Scrie un comentariu

Spam protection by WP Captcha-Free