Fost ofiţer rus GRU este învinuit de tentativa de organizare a unei rebeliuni armate | AntiMedia - Alternativă informațională

Antisistem

Fost ofiţer rus GRU este învinuit de tentativa de organizare a unei rebeliuni armate

Fostul colonel GRU, Vladimir Kvacikov, liderul organizaţiei naţionaliste „Garda Populară”, în vârstă de 62 de ani, a fost pus sub arest, prin decizia unei instanţe de judecată din Moscova. Acesta învinuit de „atragerea, recrutarea şi implicarea persoanelor în activităţi teroriste” şi „tentativă de organizare a unei rebeliuni armate”.

Potrivit versiunii FSB, Kvacikov ar fi condus grupuri de foşti militari, care planificau preluarea controlului asupra unor depozite de armament în mai multe unităţi militare, după care ar intenţiona să organizeze un marş asupra Moscovei.

„Revoluţia rusească este inevitabilă”, a declarat Kvacikov când instanţa de judecată şi-a anunţat sentinţa. El consideră că arestul său ar fi fost făcut la comanda omului de afaceri Anatolii Ciubais. Şedinţa instanţei de judecată a avut loc cu uşile închise.

În anul 2008, Kvacikov a fost cercetat penal, fiind suspectat de atentarea la viaţa lui Anatolii Ciubais, însă justiţia rusă nu i-a găsit nicio vină. Printr-o decizia a instanţei de judecată, acesta a fost achitat în data de 22 decembrie. În cadrul unei emisiuni de la postul de radio “Eho Moskvî”, Kvaciokov declara că Ciubais este un trădător şi duşman al poporului, iar „Rusia se află în mrejele mafiei evreieşti”.

Comentarii

2 comentarii la “Fost ofiţer rus GRU este învinuit de tentativa de organizare a unei rebeliuni armate”

  1. [...] Antimedia [...]

  2. [...] preluare de pe AntiMedia [...]

Scrie un comentariu

Spam protection by WP Captcha-Free