Mutanţii politici, coaliţia şi prostimea

2:02, 7 decembrie 2010 | AntiMedia | 3 Comentarii »

Rezultatele alegerilor din 28 noiembrie au bulversat o bună parte dintre cetăţenii Republicii Moldova şi au luat prin surprindere Uniunea Europeană şi Statele Unite. Toţi erau siguri de opţiunea proeuropeană şi prodemocratică a alegătorilor, de înfrângerea spectaculoasă a Partidului Comunist şi de consolidarea forţelor democratice. Sondajele preelectorale confirmau victoria democraţilor şi colapsul comuniştilor. Deşi mesajele transmise de peste ocean şi graniţa UE sunt încurajătoare, totuşi acestea trădează un subtext îngrijorător. Să fim oneşti: Occidentul era pregătit moral pentru alte circumstanţe. Discuţii aprinse despre evoluţia situaţiei politice şi presupusele acţiuni ale partidelor învingătoare au fost demarate încă de la primele rezultate preliminare prezentate de Comisia Electorală Centrală. În decurs de 24 de ore au fost publicate, de către experţi străini şi din ţară, mai multe scenarii privind desfăşurarea evenimentelor din viaţa politică a Republicii Moldova. Nimic inedit în toate aceste abordări patetice. Politicienii se confruntă cu aceeaşi situaţie controversată, ca şi anul trecut. Unica deosebire este că, de această dată, soluţia „alegerilor anticipate” nu mai poate fi trecută pe ordinea de zi, deoarece nu este convingătoare, iar „criza constituţională” este deja un subiect demodat. Deci, trebuie găsit un alt argument, în faţa cetăţenilor, pentru a justifica debandada de pe scena politică.

Europenii, în special cei de peste Prut, nu înţeleg de ce Moldova votează PCRM. Moldovenii, susţinători şi simpatizanţi ai partidelor prodemocratice, explică simplu acest fenomen: „toţi cei care optează pentru comunişti sunt proşti, imbecili, idioţi”. Adevărul este că rezultatele alegerilor generale din 2001, 2005, 2009 şi 2010 nu sunt întâmplătoare şi au o justificaţie logică. Opţiunea procomunistă a cetăţenilor reprezintă o consecinţă a deciziilor şi acţiunilor politice ale politicienilor aflaţi la guvernare până în 2001. În decurs de zece ani, de la obţinerea independenţii şi până la revenirea Partidului Comunist la guvernare, partidele politice „democratice”, constituite din oameni şcoliţi de Partidul Comunist din RSSM, foşti secretari de partid şi securişi, lichele ale regimului sovietic-comunist au acţionat în conivenţă cu interesele personale, şi nu în conformitate cu necesităţile şi priorităţile cetăţenilor. Tot ce au reuşit să facă, pentru noul stat Republica Moldova, a fost discreditarea noţiunilor de „democraţie”, „libertate”, „adevăr”, „solidaritate şi luptă pentru o cauză comună”. Ei au profitat de colapsul imperiului sovietic şi perioada de tranziţie pentru a se îmbogăţi şi a-şi asigura durabilitatea afacerilor. Aceste specimene, falşi patrioţi şi democraţi, au creat şi susţinut hoţii în lege şi grupările criminale. În acea perioadă moldovenii erau impuşi de circumstanţe să se conformeze legilor criminalilor, şi nu legilor noului stat. Noile ocurenţe au contribuit la înrăutăţirea situaţiei economice a tuturor cetăţenilor şi distrugerea infrastructurii Republicii Moldova. Nu afirm că în acea perioadă la guvernare nu s-au aflat persoane oneste şi competente, doar ca acestea erau excluse din procesul de luare a deciziilor, sau chiar înlăturaţi din jocul politic, practică folosită şi astăzi, de toate partidele, în mod special de cele aflate la guvernare.

Cum a evoluat viaţa cetăţenilor Republicii Moldova în acea perioadă? În primii ani de independenţă moldovenii s-au pomenit faţă în faţă cu sărăcia: fară locuri de muncă, fără salarii, fără produse alimentare, fără îmbrăcăminte şi încălţăminte. Câţiva ani bugetarii în loc de salarii primeau grâu, făină, paste, orez, şi fel de fel de terfe. Cei mai ingenioşi au început să facă naveta Moldova-România unde vindeau fel de fel de mărunţişuri, doar pentru a putea supravieţui. Alţii, au încercat să întemeieze şi să gestioneze mici afaceri, care în mare parte dădeau faliment din cauza „tributului”mare, care trebuia achitat racket-lui – grupări criminale protejate de politicieni, care estorcau bani prin intimidare şi violenţă. Legea acestor criminali deveniseră legea supremă în Republica Moldova. Ei erau stăpâni pe veniturile şi vieţile oamenilor. E adevărat, către anul 2001 situaţia economică s-a îmbunătăţit uşor, nu însă şi la capitolul „criminalitate, corupţie şi drepturile omului”. În timp ce pe plan politic şi economic dezordinea era în toi, Partidul Comunist a fost legiferat. Lupta pe scena politică ara atât de acerbă, iar oamenii atât de dezamăgiţi, istoviţi şi derutaţi, încât „evenimentul” a trecut pe neobservate. Din 1991 şi până în 2001 partidele politice au promis foarte multă „bunăstare economică şi socială”, „democraţie”, „libertate”, „salarii şi pensii” – promisiuni care au rămas neîndeplinite. Moldovenii erau în continuare săraci şi necăjiţi. Ei deveniseră apatici faţă de orice discurs politic. Partidul Comunist, care a apărut pe scena politică datorită forţelor democratice, a profitat de circumstanţele din acea perioadă şi de starea de spirit a populaţiei. În 2001 acesta le-a promis alegătorilor locuinţe, pîine şi salam la preţuri sovietice. Mesajul a avut un efect uluitor. Lumea a votat masiv Partidul Comunist.

Nici comuniştii nu şi-au îndeplinit promisiunile, dar cu toate acestea, după expirarea mandatului de patru ani, ei au continuat să guverneze Republica Moldova. De ce? Explicaţia este simplă. Democraţia era compromisă, iar partidele democratice care luptau de zor împotriva comunismului erau alcătuite din personaje, ale căror acţiuni şi decizii au compromis democraţia în Republica Moldova. Oamenii nu mai aveau încredere în ei şi nici în promisiunile populiste. Noţiunea de „democraţie” se asocia cu „trădarea”, „dezordinea”, „sărăciea”, „crime”. Cetăţenii îi calificau pe democraţi tâlhari şi trădători. Patru ani nu au fost suficienţi pentru a fi recâştiga încrederea majorităţii. Populaţia era încă rănită şi înrăită pe democraţie şi democraţi – cei care, în opinia lor, i-au lipsit de un trai decent şi i-au determinat să trăiască la limita sărăciei.De altfel, cea de-a doua victorie a comuniştilor, s-a datorat şi iscusinţei cu care a fost reformulat mesajul Partidului Comunist. În 2005 PCRM a cucerit prin discursul pro-european, inducând astfel în eroare pe alegătorii mai pretenţioşi. Abia după opt ani de guvernare comunistă cetăţenii au descoperit, în spatele unui populism ireproşabil, mitul comunismului. Ei erau pregătiţi să-şi schimbe opţiunile politice în favoarea democraţilor.

Revelaţia s-a produs şi graţie apariţiei pe scena politică a unor personaje noi, care la lumina reflectoarelor, păreau să fie revoluţionarii politicii moldoveneşti şi protectori incontestabili ai intereselor cetăţenilor. În raport cu ei, comuniştii păreau uzaţi şi neinspiraţi. Ceea ce nu a observat populaţia, în timp ce admirau „perspicacitatea” şi „patriotismul” noilor specimene politice este că acestea îi „escortau” pe politicienii compromişi şi dubioşi – cei care au gestionat greşit procesul de tranziţie în Republica Moldova, care au compromis democraţia, au protejat corupţia, criminalitatea, au legiferat Partidul Comunist şi au încălcat constant Legea. „Democraţii” care au preluat guvernarea după 2009 au dezamăgit într-un ritm record, mai ale pe tinerii, care au scandat împotriva comuniştilor pe 5, 6 şi 7 aprilie. O bună parte dintre acei, care susţin aprig forţele democratice, şi îi înjură astăzi pe votanţii PCRM-lui, nu au ieşit atunci în Piaţa Marii Asunări Naţionale, pentru a protesta deschis împotriva regimului comunist. Ba dimpotrivă, ei îşi sunau copii prezenţi la proteste şi îi somau să plece acasă. Iată conţinutul clasei politice democratice! Laşitatea, interesul material şi mizeria spirituală sunt trăsăturile distinctive ale acesteia.

Partidele democratice au avut o şansă să demonstreze că le pasă şi că sunt capabile să contribuie la soluţionarea problemelor sociale şi economice ale populaţiei. Dar au ratat-o. Greşeala democraţilor constă în subestimarea capacităţilor intelectuale ale cetăţenilor Republicii Moldova. Adevărul este că ei înţeleg mai mult, decât îşi imaginează politicienii. După atâtea minciuni şi trădări oamenii, cel puţin instinctiv, realizează falsitatea declaraţiilor şi acţiunilor politice. Opţiunea conaţionalilor noştri faţă de PCRM, pe 28 noiembrie, este meritul exclusiv al Alianţei pentru Integrare Europeană, care s-a compromis lamentabil. Politicienii „democraţi” şi proeuropeni” au demonstrat, în decurs de un an, că nu sunt cu nimic mai buni decât comuniştii. Chiar mai prost, la capitolul competenţă şi organizare. PCRM-ul nu este opţiunea politică a moldovenilor, este un refugiu, pentru cei mai nostalgici, şi o modalitate de răzbunare, pentru cei folosiţi şi trădaţi de democraţi. Nu cetăţenii au reinventat PCRM-ul, ci forţele politice democratice, în primii zece ani de independenţă. Acest lucru însă democraţii nu vor să-l recunoască. Dimpotrivă, pasează vina pe umerii prostimii.

Cuvântul „coaliţie” a căpătat, pentru majoritatea simpatizanţilor partidelor democratice, o semnificaţie lugubră. Încă din 2005„democraţii” au început să folosească eronat acest cuvânt, doar pentru a-şi ascunde intenţiile meschine şi a-şi justifica lipsa de voinţă şi incapacitate de a soluţiona problemele stringente ale Republicii Moldova. Cuvântul respectiv le-a permis să mimeze patriotismul şi grija faţă de popor. „A nu face coaliţie cu PCRM” în Parlament a devenit un act de eroism şi un gest de onestitate. Susţinătorii partidelor prodemocratice şi proeuropene au preluat această sintagmă, pe care o folosesc patetic în „dezbaterile politice” în stradă, acasă sau la locul de muncă.

Într-o societate cu adevărat democratică un Parlament „pestriţ” este un fenomen firesc. Este conform democraţiei accederea în Parlament a mai multor forţe politice, pentru că numai aşa interesele întregii societăţi pot fi echitabil reprezentate. Şi dacă aproape jumătate din populaţia Republicii Moldova optează pentru Partidul Comunist, atunci ce drept au alte partide, cu un număr de susţinători inferior, să declare tranşant „Nu, Coaliţiei!” E constituţional? Parlamentul este locul unde toţi aleşii poporului, indiferent de ideologiile politice împărtăşite, trebuie să coopereze şi să găsească soluţii pentru problemele cetăţenilor. Iată ce au refuzat să însuşească politicienii democraţi şi comunişti. Nu pentru că e greu, ci pentru că nu e convenabil, din perspectiva propriilor interese. Dacă partidele democratice consideră că PCRM este un pericol pentru viitorul Republicii Moldova, de ce atunci acesta a fost legiferat? De ce, în condiţiile în care democraţii refuză orice colaborare cu PCRM, nu întreprind nimic pentru a-l scoate în afara legii? De ce democraţii nu au demonstrat alegătorilor PCRM că sunt mai buni, mai corecţi şi mai competenţi decât comuniştii? Oare 19 ani de independenţă nu au fost suficienţi pentru a combate gândirea perimată şi stereotipurile societăţii? Asupra acestor subiecte ar trebui să mediteze susţinătorii şi simpatizanţii partidelor democratice, înainte de a-i insulta pe votanţii PCRM.

O coaliţie dintre partidele democratice şi Partidul Comunist, în actualele ocurenţe politice, nu este o crimă, aşa cum se interpretează, ci o necesitate. Coaliţie înseamnă înţelegere, şi nu trădare. Ambele tabere, şi comunistă şi democrată, nu au putut ajunge la un consens, deoarece şi-au dorit, în egală măsură, fotoliul de preşedinte. Ei au pus mai presus de interesele poporului, interesele personale şi l-au târât, fără nicio remuşcare, printr-un referendum şi un scrutin istovitor. Nu este problema cetăţeanului că politicienii nu-şi pot depăşi ambiţiile şi orgoliile. A fi deputat este o meserie grea, care revendică, suplimentar capacităţilor profesionale, abilităţi de comunicare şi negociere. Parlamentul este locul discuţiilor divergente, dar şi cooperării eficiente. Culoarea politică a aleşilor poporului nu trebuie să fie un impediment în luarea deciziilor care vizează siguranţa şi bunăstarea populaţiei. Şi dacă deputaţii  nu pot ajunge la un consens, înseamnă că nu-şi merită statutul. Din păcate, până când cetăţenii nu vor deschide ochii la tertipurile actualei clase politice, şi nu-i va cere socoteală pentru gafele făcute din incompetenţă sau intenţionat, criza politică şi criza constituţională vor fi mereu pe agenda politică a Republicii Moldova. Dizolvarea Parlamentului nu este soluţia optimă pentru stăvilirea comunismului, de moment ce PCRM se menţine în topul preferinţelor politice ale cetăţenilor. Partidul Comunist va dispărea atunci când democraţii vor avea curajul să-l scoată în afara legii şi vor întreprinde măsuri concrete şi vizibile pentru redresarea economică a ţării. Din păcate, nu avem nici democraţie, şi nici democraţi, doar nişte mutanţi politici, creaţi pe ruinele colapsului sovietic. Iar asta înseamnă încă zeci de ani de agonie politică şi economică…

de Maria DIMINEŢ