Mitul reintegrării

1:56, 19 ianuarie 2011 | AntiMedia | Nu există niciun comentariu »

„Intensificarea eforturilor”, „soluţii viabile”, „continuarea dialogului”, „reintegrarea ţării”, „interesul cetăţenilor”, „parteneri strategici” – iată cuvintele cheie utilizate de politicienii moldoveni, atunci când e vorba de conflictul transnistrean. Răspunsul oferit jurnaliştilor, indiferent de conţinutul întrebării, este mereu acelaşi. Sec şi confuz, bazat pe un joc de cuvinte frumos „interpretat”, însă fără niciun sens. „Diplomaţie” şi „modestie” nelimitată, la acest subiect, care de facto nu oferă Moldovei niciun beneficiu. O chestiune atât de importantă se discută mereu cu uşile închise sau în surdină. În acelaşi timp cetăţenii sunt întreţinuţi cu prognoze optimiste privin „progresul” obţinut în domeniul „intensificării eforturilor” şi „continuării dialogului”.

„5+2”=?

Formatul de negocieri „5+2” este doar piesă de discurs. Acest adevăr e bine cunocut în culisele puterii. Este doar o modalitate prin care se mimează negocieri corecte şi pozitive. „5+2” şi-a demonstrat ineficacitatea în „ dosarul transnistrean”, dar este propulsat în continuare deoarece nu deranjează. Nu din perspectiva priorităţilor cetăţenilor de pe amble maluri ale Nistrului, ci a intereselor deţinătorilor de „capital tenebru”, sau a politicienilor „întreţinuţi” financiar şi moral de Moscova.Mai mult, formatul, prin conţinutul său, permite justificarea lipsei de acţiuni concrete privind soluţionarea diferendului. Or tocmai asta nu se doreşte. Transnistria este un subiect TABU pentru politicienii moldoveni. Toţi îl evită, fie pentru a nu-şi pune în pericol businessul, fie pentru a nu fi redus la tacere şi exclus de pe scena politică.

Negocieri nonsens

Politicienii mint atunci când vorbesc despre viabilitatea formatului „5+2”. Nimeni nu mai crede în acest mit. Unii se tem să spună ceea ce gândesc cu adevărat, alţii nu au acest interes. Nu poţi să negociezi cu agresorul şi nici cu liderii unui regim anticonstituţional. Cum poate fi mediată eficient o problemă, când sunt subestimaţi factorii care au determinat apariţia ei? Cauzele însă sunt cunoscute destul de bine la Chişinău, Tiraspol, Moscova, Bruxelles şi Washington. 5+2 nu este decât o ustensilă menită să creeze condiţii favorabile pentru „transnistrizarea” Republicii Moldova. Misiunea Transnistriei este să îndeplinească eficient un rol politic-propagandist, în favoarea intereselor Rusiei. Aşa cum au stabilit încă liderii bolşevici în 1924, în memoriul cu privire la crearea Republicii Autonome Sovietice Socialiste Moldoveneşti. Mai mult, oficialii de la Tiraspol sunt interesaţi să menţină statutul ilegal al Autoproclamatei Republici Moldoveneşti Nistrene (ARMN) pentru a putea gestiona la maximum potenţialul economic-industrial din regiune. De aceea ARMN nu va manifesta niciodată seriozitate şi cooperare în cadrul negocierilor, indiferent de formatul ales.Tocmai de aceea discursurile frumoase ale oficialilor de la Bruxelles, Washington şi Chişinău, care în ultima perioadă apreciază „evoluţiile” pozitive în dosarul transnistrian, nu pot fi privite cu optimism.

Graniţă pe Nistru?

Raportată la realităţi, reprezintă cea mai reală şi eficientă soluţie. Subiectul este actual doar în culisele politicii moldoveneşti, nu însă şi în faţa camerelor de luat vederi. Nu orgoliul de a pierde oparte din teritoriu, sau remuşcările faţă de moldovenii din stânga Nistrului sunt motivele care îi determină pe politicieni să evite abordarea chestiunii. Paralel cu priorităţile geopolitice ale Rusiei în regiune, persistă şi interesele Ucrainei şi a altor state post-sovietice cu economie tenebră. Aceste ţări au nevoie de statutul nedefinit al Transnistriei, pentru a putea deplasa capitalul tenebru şi mărfurile de contrabandă. Evident, situaţia este avantajoasă şi pentru nomenclatura politică de la Chişinău. Graniţa pe Nistru ar putea rezolva aceste probleme şi chiar urgenta aderarea Republicii Moldova la familia europeană. Soluţia însă nu este convenabilă actorilor politici, care urmăresc interese economice în regiune, iar ei sunt mulţi – atât din est, cât şi din vest. Acelaşi Igor Smirnov, pus în faţa faptului împlinit, ar găsi contraargumente pentru un asemenea final. Chiar dacă aminteşte constat autorităţilor de la Chişinău că 97 la sută dintre transnistreni au votat în 2006 pentru independenţa regiunii şi salută referendumul în Sudanul de Sud.

Adevăr fals

Unghiul de abordare, în cazul Transnistriei, nu s-a schimbat nici în noul program de guvernare al AIE2. Mesajul este duplicitar şi, totodată, contradictoriu. „Menţinerea statutului de neutralitate şi europenizarea” nu poate nicidecum contribui la soluţionarea conflictului şi reintegrarea Republicii Moldova. „Neutralitatea” este convenabilă Rusiei, iar „europenizarea” – Uniunii Europene. Doar teoretic aceste două priorităţi se completează reciproc. Practic, situaţia este de altă natură. Rusia niciodată nu va accepta „europenizarea” Republicii Moldova. Şi nu ar trebui să ne inducă în eroare diplomaţia oficialilor ruşi. Fenomenul înseamnă subordonarea politică şi economică a Chişinăului faţă de Bruxelles-Luxemburg-Strasburg. Mai mult decât atât, deşi nu este o condiţie stipulată oficial, în realitate aderarea la NATO este obligatorie pentru ţările care doresc să devină membru UE.Cine crede că Republica Moldova va excepta de la acest principiu, greşeşte. Iar cei care susţin „europenizarea şi neutralitatea militară concomitentă” a ţării noastre- mint. Tergiversarea integrării europene a Moldovei este determinată inclusiv şi de acest mesaj duplicitar. Pe termen mediu, detaşarea politică de Moscova va avea repercusiuni economice dezastruoase pentru noi. Acţiunea respectivă însă este obligatorie, în condiţiile în care clasa politică îşi doreşte cu adevărat să pregătească Republica Moldova pentru integrarea în Uniunea Europeană.

De aceea, atunci când povestesc despre „tărâmul european”, politicienii trebuie să fie sinceri şi să explice riscurile şi costurile acestui „vis”. Va fi pregătită clasa politică (compusă în mare parte din oameni corupţi şi finanţaţi direct sau indirect de Rusia), de rând cu cetăţenii pe care îi „gestionează”să îndure răzbunarea Rusiei? Să-şi piardă banii şi afacerile? Să se confrunte cu o situaţie financiară precară? Bineînţeles că NU! Iată de ce există Transnistria – pentru a crea ocurenţe menite să împiedice orice acţiune a Chişinăului, care contravine intereselor geopolitice ale Moscovei în spaţiul post-sovietic. Atât timp cât ARMN se va afla în componenţa Republicii Moldova , dezvoltarea economică şi integrarea europeană vor fi priorităţi irealizabile. Iată de ce discuţiile despre negocierile în format 5+2 sunt fantasmagorice, iar subiectul „reintegrării ţării”, unul filozofic.

sursa: Maria Dimineţ