Opinii şi Analize
Mitul “Narâşkin” şi isteria moldovenească
Moldova îşi revine după o isterie demenţială. Simptomul a apărut în ziua de cinci decembrie, după vizita la Chişinău a şefului administraţiei prezidenţiale de la Moscova, Serghei Narîşkin. Pe fundalul situaţiei post-electorale incerte, apariţia acestui personaj şi discuţiile purtate cu Marian Lupu, Vladimir Voronin şi Mihai
Ghimpu au fost interpretate ca o încercare a Rusiei de a influenţa crearea unei coaliţii de centru – stânga. Drept pistă pentru lansarea abordărilor patetice, cu privire la intenţiile oficialului rus, a servit şi ignorarea lui Vlad Filat. Presa a exagerat evenimentul, iar societatea a început să se agite. Mesajul recepţionat a fost: „Narîşkin a venit să coalizeze PCRM cu PDM”, „Rusia se implică abuziv în treburile Moldovei”. Analizată minuţios, isteria e lipsită de orice temei. Dacă o coaliţie dintre PCRM şi PDM este un proiect real, atunci acesta nu a fost stabilit de Narîşkin la Chişinău.
De ce ar trebui să ne mire prezenţa unui oficial rus în Moldova? Rusia s-a implicat mereu în politica internă a ţării noastre. Mai mult, Rusia a influenţat constant vectorul politicii externe moldoveneşti (cu suportul politicienilor loiali de la Chişinău) şi nu a permis schimbarea traiectoriei acesteia. Ce e nou aici? Conflictul de pe Nistru (un război camuflat), care a fost şi rămâne un subiect tabu pentru liderii politici „proeuropeni” şi „prodemocraţi” de la Chişinău (cu excepţia lui Mihai Ghimpu, chiar dacă nu-şi permite prea multe) este un argument important în contextul dat. Cu toate acestea, nimeni nu se agită. Opţiunea PDM şi PCRM pentru o alianţă de centru – stânga nu e meritul lui Narîşkin. Premisele unei asemenea coaliţii au fost stabilite pe parcurs, încă în perioada în care AIE era „beton”. „Revoltele” lui Marian Lupu în cadrul fostei alianţe de guvernare, disensiunile şi discuţiile „de târg” dintre liderii AIE, naveta Chişinău – Moscova efectuată cu regularitate de liderul „democraţilor”, care a culminat cu încheierea unui acord dintre Partidul Democrat şi Edinaia Rossia, au fost semne ale apropierii dintre „democraţi” şi comunişti.
Pe liberali nu-i inspiră crearea unei alianţe democratică-comunistă, şi nu din consecvenţă sau patriotism, ci deoarece rămân în minoritate. Cel puţin PLDM nu ar suporta un asemenea statut, şi nu doar din orgoliu. Majoritatea riscă să pună în pericol nişte interese „ de grup”, şi nicidecum naţionale, interese bine camuflate, pe care alegătorul nu poate nici să le sesizeze, şi nici să le înţeleagă. PDM a lăsat de înţeles, încă înainte de 28 noiembrie, că e dispus să poarte dialog cu PCRM. După scrutin, aluziile lansate anterior, au început să prindă contur. Practic de PDM depinde acum „culoarea” viitoarei coaliţii de guvernare. Cum să te asiguri că democraţii nu vor opta pentru o alianţă de centru-stânga, chiar şi în condiţiile în care nu ar urmări acest scop? Şi iată tocmai într-un asemenea moment „delicat” a apărut Narîşkin. În doar câteva ore a fost răspândit mitul despre solul Rusiei, care a venit să creeze o coaliţie roşu-albastru şi să mineze traiectoria europeană a Republicii Moldova. Cetăţenii de rând, fani ai partidelor „proeuropene şi prodemocratice”, nu au mai aşteptat dovezi şi argumente, ci au început să-l înjure pe Lupu, Narîşkin şi întreaga Rusie.
Oficialii ruşi pot să influenţeze orice decizie politică de la Chişinău chiar din birourile Kremlinului. Nu pentru că sunt geniali, dar deoarece politicienii moldoveni au obiceiul să-şi trădeze ţara, trecutul şi conaţionalii, în schimbul unei sume impunătoare de ruble ruseşti, dolari americani sau euro. Aşa că „vectorul extern” al Republicii Moldova se stabileşte nu în dependenţa de interesele naţionale, ci în funcţie de mărimea compensaţiilor acordate pentru diverse servicii şi loialitate. Mitul „Narîşkin” a fost mai degrabă un fel de „pâine şi distracţie” pentru oameni, care în final, urma să blocheze intenţiile PDM. „Opinia publică” poate să schimbe traiectoria multor evenimente, trebuie să ştii numai cum să o provoci. În cazul de faţă, Narîşkin a fost o momeală, iar publicul a înghiţit-o, fără să sesizeze barem „ingredientele”. Dacă coaliţia dintre PD şi PCRM este un proiect real, atunci acesta a fost întocmit în decurs de un an de guvernare „pro-europeană” şi „pro-democrată”. De ce „opinia publică” nu a interpretat şi condamnat vizitele lui Vlad Filat la Moscova? Sau…întrevederea cu paiaţa Kremlinului, liderul Autoproclamatei Republici Nistrene, Igor Smirnov? Pentru că nimeni nu a provocat-o…
O coaliţie de centru – stânga nu mai sună bombastic. Acest scenariu trebuia să fie prevăzut atunci când Marian Lupu a părăsit PCRM. Liderul PDM a continuat, separat de Partidul Comunist, mesajul pro-rusesc. Un fel de „copy-paste” al discursului comunist, doar că exteriorizat într-o manieră mai „democrată” şi „europeană”. Pe parcursul anului 2010 Marian Lupu s-a pronunţat deschis pentru apropierea dintre Moldova şi Rusia, şi a reacţionat la „ieşirile” cu „emanaţii” istorice şi româneşti ale „liberalului” Mihai Ghimpu. De facto, preşedintele PDM a pregătit electoratul pentru o eventuala alianţă democratică-comunistă. Întrevederile cu oficialii ruşi şi, în mod special, acordul de colaborare încheiat între PDM şi Edinaia Rossia indică faptul că discuţiile privind constituirea unei coaliţii de centru –stânga nu sunt întâmplătoare, şi că au fost regizate anterior. S-a agitat „opinia publică” şi „elita politică” „proeuropeană” şi „prodemocrată” din cauza declaraţiei „democratului” Valeriu Lazăr, potrivit căreia „Moldova nu va aştepta multă vreme în anticamera UE, deoarece CSI are oferte mai bune”? Afirmaţia impertinentă a ex-ministrului economiei, „părticică integrantă” a AIE, a fost trecută cu vederea. Pentru că nu împiedica desfăşurarea „jocului politic”, conform regulilor prestabilite. De data aceasta PDM a vrut să instituie altă „rânduială”, fapt care a deranjat. Şi pentru că Marian Lupu nu a putut fi înduplecat, s-a recurs la „excitarea” opiniei publice – un instrument eficient de presiune.
Maria DIMINEŢ
Scrie un comentariu