Opinii şi Analize
Interesul politic
Oficial, reprezintă un gest nobil faţă de o naţiune. Scopul său este să consolideze un popor pe plan naţional şi internaţional, să-l protejeze de interese controversate din exterior, să-i asigure siguranţă şi prosperitate. Interesul politic ar trebui, aşadar, să fie proiectat în conivenţă cu cel public şi al valorilor existente. În realitate însă situaţia este de altă natură. Cel mai frecvent interesul public este la fel o manevră a politicului.
Omului i se inoculează, prin organizarea diferitor jocuri politice, realităţi şi probleme inexistente. În lipsa unei culturi politice individul, în majoritatea cazurilor, se lasă manipulat. În consecinţă, el atribuie statut de adevăr absolut acuzaţiilor de destabilizare politică şi socială aduse unei naţiuni, unor personaje şi oranizaţii, unei minorităţ etc.. Altfel spus, ajunge să fie absorbit nu de propriile preocupări, cum ar fi corect, ci de interese politice fabricate, departe de idealurile şi valorile sale. Şi aşa cum lumea este mai puţin interesata de ce se întâmplă la alt capăt al mapamondului, născocitorii intereselor politice le vor „smulge” susţinerea prin implementarea unor acţiuni şi proiecte, menite să demonstreze că nesoluţionarea problemei pune în pericol viaţa întregii umanităţi, indiferent de locaţie.
Ustensila folosită pentru răspândirea adevărurilor false este mass-media. Conştient sau involuntar, presa se implică într-un război informaţional abject îndreptat împotriva realităţii şi oamenilor. Ridicolul situaţiei jurnaliştilor constă în faptul că adevărul pentru care luptă, şi chiar îşi pun viaţa în pericol, este la fel produsul unui tertip politic. Ce argumente temeinice poate aduce un jurnalist în favoarea credibilităţii surselor sale? Prietenia, interesele comune, gradul de rudenie, favoruri reciproce sau banii plătiţi pentru obţinerea justeţei? Oare aceste surse, „demne de toată încrederea”, chiar dacă cunosc cu exactitate ce se întâmplă în culisele puterii, şi-ar permite să dezvăluie secrete ce valorează mai mult decât vieţile a mii de oameni? Evident, nu! Acces la secrete nu are oricine, de aceea nu ar fi atât de greu de identificat trădătorul, care riscă să plătească scump pentru „sacrificiul”adus în numele dreptăţii şi umanităţii. Sinceritatea şi căldura surselor de informaţii este la fel un subterfugiu pentru a cultiva încrederea presei, determinând-o să creadă orbeşte îninformaţiile puse pe tavă.
Absenţa culturii politice, nivelul scăzut de educaţie, sărăcia şi manipularea oamenilor prin intermediul presei contribuie la formarea interesului public, proiectat după forma şi conţinutul interesului politic. Astfel, interesul public acoperă probleme provocate intenţionat, în scopul materializării intereselor de expansiune politică şi economică, a ambiţiilor politice şi militare. În asemenea mod este incitată şi alimentată ura între etnii şi naţiuni. Sunt produse şi proiectate ameninţări, accidente şi violenţe între subiecţi, provocaţi de circumstanţe să răspundă prin agresiune.
Evident, comunitatea internaţională va identifica agresorul şi victima, şi se va implica în soluţionarea conflictului, iniţial subtil, prin declaraţii şi rezoluţii. Presa de pe mapamond, la rândul ei, va începe să analizeze şi să comenteze conflictul având ca unghi de abordare însă interesului politic, care a pus bazele diferendului şi a inoculat oamenilor ideea de adevăr, valoare şi ideal incontestabil. În numele păcii şi stabilităţii mondiale comunitatea internaţională va da undă verde intervenţiilor militare pentru a pune capăt problemei. Când o intervenţie directă nu poate fi nicidecum justificată, judecătorii dreptăţii vor acorda tot suportul militar, financiar şi informaţional uneia dintre părţile implicate . În ciuda amalgamului de mediatori şi pacifişti, antrenaţi direct sau indirect, conflictul poate degenera. Nimeni însă nu va observa cum sunt comise crime împotriva civililor sau a unei naţiuni. Faptul va fi trecut în rapoartele oficiale, iar vina va fi pasată părţii care a opus rezistenţă.
În virtutea păcii şi drepturilor omului este provocată moartea, violenţa, sărăcia. Pe om se testează bombele atomice, se dezvoltă industria militară şi a drogurilor, a traficului de fiinţe şi organe umane. Oficial strategiile politice presupun combaterea tuturor obstacolelor care periclitează securitatea pe mapamond şi libertăţile fundamentale ale omului, neoficial însă creează toate premisele necesare pentru menţinerea acestor pericole. Experienţa ultimelor decenii arată că idealul „libertăţii omului” este o iluzie. Omul era mai liber şi mai protejat în lipsa instituţiilor birocratice, a ideologiei de orice conţinut şi culoare şi a libertăţilor umane..
Pe de o parte individului i se garantează anumite drepturi , iar pe de altă parte, atunci când e vorba de interese politice, economice şi militare, a căror implementare este periclitată de libertăţile acordate – voinţa, independenţa şi siguranţa individului devin obstacole ce trebuiesc lichidate. În asemenea momente viaţa omului nu are nicio valoare. El se află la cheremul pacificatorilor, cărora, în numele dreptăţii şi păcii, orice abuz le este permis. Ei decid cine merită să trăiască şi cine trebuie să moară. Ei nu au nimic sfânt, decât misiunea criminală ce le-a fost încredinţată. Sunt siguri că luptă pentru adevăr, aidoma inchizitorilor. De altfel, deosebire semnificativă între ei nu există. Primii invocă pacea şi securitatea mondială, iar ultimii, pe Dumnezeu. Ambii însă, în egală măsură, au subestimat Divinitatea, luând decizii în locul ei.
Cum să eviţi asemenea monstruozităţi, direcţionate împotriva umanităţii? Din păcate, este utopic. Omul, însetat de putere, expansiune şi control a găsit mereu motive şi ocurenţe plauzibile pentru desfăşurarea conflictelor, atrocităţilor şi genocidului. Şi atunci, cum poate controla realitatea o mulţime dezarmată spiritual şi întreţinută cu false reprezentări?
Maria Diminet
Scrie un comentariu