Opinii şi Analize
Avertisment pentru Vest
„Belarus nu se va târî în genunchi nici în faţa Rusiei, nici a SUA şi nici a UE”. (Alexandr Lucaşenco)
Afirmaţia a fost făcută în 2009, în timpul „războiului gazelor”dintre Minsk şi Moscova. Atunci Rusia cerea urgent achitarea datoriei de 192 de milioane de dolari pentru gazele livrate. Ameninţat, Belarus şi-a adus aminte de factura în sumă de 200 milioane de dolari pe care Gazprom nu a achitat-o pentru tranzit.În plină incandescenţă emoţională, Alexandr Lucaşenco a „bătut cu pumnul în masă” şi a afirmat că va scăpa de influenţa rusă. Un gest care a sensibilizat Uniunea Europeană (UE), şi a determinat-o să creadă că planul de „europenizare şi democratizare” a Belarusului poate avea şanse de izbândă. Pe acest fundal, liderii UE au decis includerea Belarusiei în Parteneriatul Estic. Anterior însă UE a sugerat că Belarus va face parte din program atunci când va demonstra că vrea să devină un stat democratic. Altfel spus, oficialii europeni urmau să acţioneze în „dependenţă de cum se va comporta Lukaşenco şi guvernul său”.
Până la finele anului 2009 Guvernul Lukaşenco a avut o conduită decentă faţă de democraţia şi drepturile omului din Belarus. Cel puţin, această stare a fost atestată în raportul Comitetului Regiunilor, privind aplicarea Parteneriatului Estic în Belarus. Raportorul Werner Heinrich Jostmeiner „a apreciat îmbunătăţirea situaţiei în domeniul drepturilor omului şi a statului de drept”. De asemenea, el „ a constatat cu satisfacţie că utilizarea instrumentelor Politicii Europene de Vecinătate au contribuit la înregistrarea primelor progrese în situaţia politică din Belarus”. În acelaşi timp însă raportorul a criticat „încălcarea drepturilor omului şi represaliile asupra organizaţiilor nonguvernamentale”, fenomene înregistrate în primele luni ale anului 2010 – perioadă în care Lucaşenco a început să-şi tempereze tonul faţă de Rusia. „Obrăznicia” Guvernului Lucaşenco faţă de valorile europene a coincis cu tratativele purtate cu Rusia şi Kazahstan în legătură cu crearea Uniuni Vamale comune. Progresele pe care Belarus trebuia să le înregistreze până la alegerile prezidenţiale, conform cerinţelor Parteneriatului Estic, printre care – garantarea libertăţilor de opinie, de întrunire, drepturile mişcărilor politice aşa şi nu au fost atinse.
Evenimentele care au succedat victoria lui Alexandr Lucaşenco au provocat revolta UE. Nu din cauza suprimării protestelor şi arestului sutelor de protestatari, ci deoarece a fost „trasă în ţeapă”. Nu este prima dată când ţările ex-sovietice se folosesc de UE. În mod similar a procedat Republica Moldova, în timpul guvernării comuniste şi Ucraina, odată cu revenirea lui Victor Ianucovici. Liderii europeni au acuzat autorităţile din Belarus de acţiuni antidemocratice, dar au trecut cu vederea faptul că democraţia înseamnă ordine şi reguli, care trebuiesc respectate necondiţionat. Dat fiind că protestul a fost neautorizat, iar protestatarii agresivi, acţiunele poliţiei, cel puţin parţial, pot fi justificate. Aceeaşi atitudine ar fi avut-o, în cazuri similare, poliţia în Washington sau Bruxelles.Dacă totuşi legile Belarusiei sunt antidemocratice şi antiumane, şi pun în pericol integritatea fizică şi psihică a oamenilor, atunci admiterea acesteia în Parteneriatul Estic este suspectă. Înseamnă că fenomenul „democratizare” şi „europenizare” în spaţiul ex-sovietic este doar un paravan după care se ascund alte interese. Pe ce se bazează această insistenţă de a democratiza un stat, cum este Belarus, când circa 80 la sută dintre belaruşi nu-şi doresc acest lucru?
De ce UE nu a reacţionat atât de dur faţă de evenimentele de după 7 aprilie 2009 din Chişinău? De ce s-a făcut auzită abia atunci când moldovenii au început să piardă încrederea în Vest? O ţară gestionată, timp de opt ani, de Partidul Comunist, cu o economie distrusă, cu un nivel înalt de corupţie şi o sărăcie omniprezentă! Protestele s-au soldat cu un Parlament şi o Preşedinţie devastată, cu doi morţi, cu filări, intimidări şi arestări aidoma perioadei staliniste. De ce liderii europeni şi cei americani nu au sărit în apărarea democraţiei şi a drepturilor omului în Republica Moldova, în timp ce mulţi aşteptau cu disperare acest suport? Consecinţele revoltei din Chişinău au fost mult mai grave, dar „peisajul” nu a mişcat pe nimeni. Probabil că la Bruxelles şi Washington noţiunile „democraţie” şi „drepturile omului” sunt definite în dependenţă de conţinutul intereselor geopolitice pe care le împărtăşesc.
Alexandr Lukaşenko a tratat cu răceală rezoluţia adoptată de Parlamentul European şi ameninţările liderilor europeni. Iar Rusia, contrar „diagnozei” stabilite de UE a pledat împotriva sancţiunilor şi a calificat rezultatele alegerilor din Belarus drept legitime. O realitate previzibilă. Adevărul este că Vestul nu va rupe niciodată Belarus sau Ucraina de Rusia, exact aşa cum socialismul şi comunismul nu au reuşit să creeze în Basarabia o altă naţiune, o altă istorie şi o altă limbă. Europenizarea şi democratizarea ţărilor ex-sovietice poate fi realizată, însă pe principii imparţiale. Revoluţiile colorate şi finanţarea politicienilor loiali Bruxelles-ului sau Washingtonului, doar pentru a facilita implementarea intereselor geopolitice ale vestului în regiune, nu asigură democraţia, ci haosul. Or eşecul democraţiei în spaţiul post-sovietic se datorează anume acestei politici părtinitoare.
Maria DIMINEŢ
[...] Maria DIMINET [...]